Când începuturi și sfârșituri de anotimpuri își dau mâna, într-un alai de pomi în floare, de raze trandafirii și de ploi calde, pentru purificare și renaștere. Ca o promisiune a unui rai pământesc pentru toți cei care-am trecut prin iadul disperării aici, pe pământ. 

O zi doar pentru noi, pentru cei care ne-am născut a doua oară. Cei care am avut parte de o a doua șansă divină, ca să conștientizăm greșeli, să fim recunoscători, să alegem drumuri, să îndreptăm ce-am stricat cândva, să ne amintim că nu suntem veșnici și mai mult, să ne dăm voie să fim fericiți, conștientizând că fericirea vine de cele mai multe ori din lucruri simple.

Mă uit în oglindă azi și mă bucur că mi-a crescut iar părul și-am uitat de perucă, chiar dacă e încă sârmos și greu de descâlcit după ședințele de chimioterapie și parcă tot mai alb, odată cu anii, că am sprâncene și nu mai trebuie să mi le desenez, era un chin că-ntotdeauna se nimereau să fie inegale, c-a dispărut paloarea aceea care ne făcea să semănăm cu niște extratereștrii, și oboseala infernală care ne ținea aproape de pat.

Trăiesc. De curând mi-am aniversat jumătatea de secol împlinită și doi ani de când am aflat diagnosticul . Și zâmbesc, sunt bine. 

Și nu pot să nu-mi amintesc azi de ceilalți oameni pe care i-am cunoscut în acest lung drum spre vindecare, de la care am învățat câte ceva și care mi-au lăsat o parte din ceea ce sunt acum. Un om mai bun. N-am s-o uit pe Pușa, colega mea de salon și de suferință de la prima operație, cu care am râs seri la rând, atât de mult, că ne era teamă c-o să ni se desfacă firele operațiilor. Eram născute în același an, în aceeași lună, în zile consecutive și din destăinuirile noastre am aflat că avuseserăm până atunci, un destin asemănător. Și că-ntr-un salon alăturat, se operase cu o zi înaintea noastră, colega mea de clasă din liceu, Rodica, tot pentru un cancer la sân.

Apoi Vali și Elena, olteanca cea frumoasă, cu ochi viorii, cu care așteptam ședințele de radioterapie, cu gura până la urechi, făcând haz de necaz.

Și-atâtea fete cărora nu le mai știu numele, cu care mi-am băut ceaiul sau cafeaua în cafeneaua de lângă spital, înainte de chimioterapie. Cu care dezbăteam probleme existențiale, rețete noi și tratamente minune, în timp ce ne picura în vene otrava aceea vindecătoare.

Și-apoi fetele de la Asociația Oameni Buni, pe care le-am cunoscut, regăsind, într-un târziu, un bilețel cu un număr de telefon, rătăcit printre actele medicale. Cu care, atunci când ne întâlnim râdem, nu plângem. Împreună am reînvățat să zâmbim, să râdem în hohote.

Alina va rămâne veșnic tânără și frumoasă. Și nu va îmbătrâni niciodată. Ea este una dintre minunile pe care le-am văzut acolo. Nu i s-au dat mari șanse de supraviețuire, după toate analizele făcute, având un cancer colo-rectal gradul 4. Dar ea a rescris o nouă filă în istoria medicinii, cea a miracolelor, uneori inexplicabile. Știe, simte, că a fost salvată cu un scop. Și prin asociația pe care a înființat-o aduce ordine și armonie în haosul rătăcitor al fiecărui diagnostic nou descoperit. În rătăcirea celor disperați, care vin să ceară ajutor. Îndrumă, consiliază, recomandă medici, uneori stă de vorbă până la epuizare cu cei în nevoie, încărcându-se cu suferințele celorlalți. Explicând de nenumărate ori pașii ce trebuie urmați în lungul drum al disperării, aducând celor triști speranța izbândei: de la analizele ce pot identifica tipul problemelor, ecografii, mamografii, colonoscopii, ct-uri și rmn-uri. Legătura cu un medic oncolog, apoi cu un chirurg, în funcție de gravitatea problemei. Informații legate de costul analizelor medicale, de alegerea unei clinici private sau a unui spital de stat pentru tratamentele necesare, de decontarea unor investigații medicale costisitoare. Informații care ajută. Uneori ajută doar o vorbă bună. Sau să te asculte cineva.

Și-apoi știe că e nevoie și de o vindecare a sufletului, atunci când trupul e vindecat sau pe cale să se vindece. Așa au apărut proiectele Asociației Oameni Buni, care nu au fost puține și unde împreună cu fetele noastre minunate, Mariana, Daniela, Ancuța, Camelia, Loredana, Vio, Lidia, Alina, Iza, Lenica, Elena am petrecut clipe de neuitat: 

Povești cusute vechi și noi– unde fiecare dintre fete si-a cusut propria poveste de viață, așa născându-se niște ii splendide.

Lada de Zestre – ne-am reîntregit portul popular cu o catrință împâslită cu lână naturală.

(On)Cool Art în care fetele fotografiate și-au acoperit cicatricile rămase în urma operațiilor, cu picturi de o frumusețe ireală, devenind niște ferestre deschise spre lumină și speranță.

Autocunoaștere si dezvoltare personală prin tehnici teatrale, o terapie prin artă, prin teatru, în care Cristina Pardanschi și Cornel Raileanu, doi actori clujeni, celebri, ne-au adus zâmbetul pe buze, scoțându-ne din stările anxioase în care ne aflam, redându-ne încrederea în noi și în proiectele la care încă visăm.

Subiecte fierbinți în nutriția oncologică – Programul de nutriție pentru bolnavii oncologici, cu doamna dr. nutriționist Irina Mateieş, de la Amethyst Radiotherapy Center, atât de binevenit pentru toți.

Asociația Oameni Buni a deschis o ușă. Poate că e de-ajuns doar să bateți la ea. Și-apoi se vor deschide porți, inimi și se vor aprinde lumini. Pentru întunericul din sufletele voastre. Pentru ca să nu fiți singuri pe drumul acela al disperării.

E vară și e o zi a bucuriei, o zi în care lumina învinge întunericul, deznădejdea se transformă în speranță și lacrima în zâmbet.

La mulți ani dragi supraviețuitori!